Posted by & filed under Securitate si sanatate in munca, Toate Categoriile.

In vechea legislatie de securitate a muncii se facea distinctia intre echipamentul individual de protectie (EIP) acordat gratuit si echipamentul de lucru care se achita 50% de catre angajator si 50% de angajat. Din 2006 odata cu intrarea in vigoare a Legii securitatii si sanatatii in munca 319/2006, notiunea de echipament de lucru a disparut din legislatia de SSM (odata cu termeniul de protecia muncii, care a fost inlocuita cu notiunea de securitate si sanatate in munca sau SSM).

Conform prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca 319/2006:

Art. 13. – În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.

Toti angajatorii sunt obligati sa evalueze riscurile profesionale la locurile de munca. In urma acestei evaluari se stabilesc riscurile care nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protectie colectivă ori prin masurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii, iar atunci se decide daca este necesara dotarea cu EIP si tipul acestuia.

Actul legislativ care reglementeaza acordarea si utilizarea de EIP este Hotararea de Guvern nr. 1048/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de munca.

Art. 3. – (1) În sensul prezentei hotărâri, prin echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru
a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice element suplimentar
sau accesoriu proiectat în acest scop.
(2) Sunt excluse din definiţia cuprinsă la alin. (1):
a) îmbrăcămintea de lucru şi uniformele obişnuite care nu sunt proiectate în mod special pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorului;
b) echipamentul folosit de serviciile de urgenţă şi salvare;
c) echipamentul individual de protecţie purtat sau folosit de armată, poliţie ori de alte instituţii de ordine publică;
d) echipamentul individual de protecţie pentru mijloace de transport rutier;
e) echipamentul sportiv;
f) echipamentul de autoapărare sau de descurajare;
g) dispozitivele portabile pentru detectarea şi semnalizarea riscurilor şi factorilor nocivi.

Art. 10. – (1) Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de angajator, care asigură buna sa funcţionare şi o stare de igienă satisfăcătoare prin intermediul întreţinerii, reparării şi înlocuirilor necesare.
(2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei poate stabili dispoziţii pe baza cărora să se impună ca lucrătorul să contribuie la costul unui anumit echipament individual de protecţie, în situaţiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv pentru locul de muncă.

Imbracamintea de lucru este orice articol de imbracaminte care este marcat cu initialele, logo-ul si/sau sloganul societatii, dar care nu are rolul de a proteja impotriva unui risc, de exemplu: bluze, tricouri, pantaloni, sepci etc.

Salopetele nu pot fi considerate imbracaminte de lucru deoarece unul din riscurile des intalnite unde exista organe de masini in miscare il constitue prinderea, antrenarea articolelor de vestimentatie de catre organele de masini in miscare care deasemenea necesita dotarea cu EIP adecvat, de exemplu exemplu salopeta tip combinezon. La fel si in cazul in care un lucrator isi desfasoara activitatea in aer liber, angajatorul este obligat sa ofere pe timpul sezonlui rece geci sau veste.

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On Google PlusVisit Us On PinterestVisit Us On YoutubeVisit Us On LinkedinCheck Our Feed